Offff

Dragoste, nebună dragoste, care lasă în urma sa efectul "a vtîkni"

Omul

eu
sunt
un
om
omul
este
un
ou
oul
este
o
sferă
sfera
este
pământul
pământul
este
humă
Morala: sapă pământul, nici nu ştii cum dai de om.

de dimineaţă

pentru că e soare afară, pentru că eu am soare, pentru că soarele e în mine, declar Don't Worry Be Happy.

Declaraţie

Zicea cineva că mai bine mai târziu decât niciodată, ei bine în 3 ani de colegiu eu am realizat că am ratat multe lucruri inclusiv oameni, ironia sorţii e că realizezi acest lucru la sfârşit doar, ei bine ţinând cont c-a mai rămas un an de zile îmi propun o serie de priorităţi realizarea cărora o voi proiecta aici. Acum doar primul punct îl menţionez: A nu rata oameni şi momente.
P. S. Articol dedicat Doiniţei, am s-o etichetez pe facebook

ploaie

Eu cred că în altă viaţă am fost ploaie, ce fel de ploaie? ploaie de rouă, eu am fost ploaie de rouă, eu am fost cea mai matinală ploaie, iată de ce până acum dimineţile mi-s mult mai matinale decât ale celorlalţi. Şi dacă copiii sunt cei mai sinceri şi curaţi (chiar şi în condiţiile la care revin) păi eu când eram micuţă mă trezeam la 4-5 dimineaţa şi alergam afară cu picioarele goale prin iarba (troscot îi ziceam şi îi zic) împânzită cu rouă, ca mai târziu să mă aplec şi să beau din acea licoare, gustul căreia îmi revine şi acum peste ani, nu e un gust de apă sau ploaie e un gust, ba o aromă castă şi specifică, sigur diferită de cea a apei fie ea şi de izvor. Şi atunci simţeam acea revenire care se-ntoarce în valuri care fac să păleşti la faţă, reveneam în picăturile mele, eu mă simţeam pe mine cea de atunci, cea umedă, cea neprihănită, cea uitată dar totodată binecunoscută, într-un cuvânt ploaia de rouă. Şi acum când plouă, când cenuşiul urban nu are verde care ar îmblânzi roua mă simt strivită, mă simt apăsată şi murdară pentru că nu pot simţi acea revelaţie de potolire a setei de mine. Eu îmi cedez armele pe care nu le-am avut nicicând, armele care au fost constituite din eu, eu mă îndepărtez de mine tot mai mult şi doar ploaia scotoceşte câteodată prin acele reflexe necondiţionate, bulversându-mă prin confuzia cauzată de eu-acea şi eu.

Uniforme de general (Mircea Eliade)

— Spune-mi şi mie cum faci, îl întreba. Cum faci să-ţi imaginezi amintirile...
 — Întâi le imaginez, şi apoi mi le amintesc. Probabil că şi dumneata ţi-ai imaginat multe în viaţa dumitale, dar le-ai uitat. Nu-ţi aminteşti decât ce ţi s-a întâmplat, cum se spune, personal, dar astea, Maestro, pentru noi, artiştii, nu au valoarea pe care o au pentru ceilalţi...
 Se ridică brusc în picioare şi, aşa cum îi era obiceiul când presimţea că va spune lucruri pe care le evitase până atunci, începu să se plimbe cu paşi mari prin salon.
 — Îţi marturiseam odată că dacă nu mi-e frică de nimic, nu este pentru că sunt nepot de erou, ci pentru ca am redescoperit sensul i funcţia spectacolului. Dar nu ţi-am spus ce înseamnă asta pentru mine. A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol. Asta înseamnă că putem interveni oricând, prin imaginaţie, şi putem modifica spectacolul aşa cum vrem noi...
 — Prin imaginaţie, repeta Antim tot mai bine dispus. Adică, în mintea noastra... Dar asta nu schimba realitatea, ce se întâmplă cu adevărat în noi şi în jurul nostru...
 Ieronim se opri în faţa lui şi-l privi surprins, ca şi cum n-ar fi fost sigur ca L-a auzit bine.
 — Depinde ce înţelegi prin realitate, spuse. Pentru mine, realitatea este adevărul total, adică ceea ce ne este dat să cunoaştem numai după moarte. Dar arta, şi în special teatrul, spectacolul, ne revelează acest adevăr în tot ce se întâmplă în jurul nostru, şi mai ales în tot ce ne putem imagina că se întâmplă. În fond, teatrul, ca şi filozofia, este o pregătire pentru moarte. Cu deosebire, pentru mine capitala, ca spectacolul anticipează revelaţia morţii, pentru că îţi arată toate acestea aici, pe pamânt, în viaţă e toate zilele...
 — Ieronim, nu te mai înţeleg...
 Şi i se păru că zâmbetul care-i luminase figura începe să se şteargă, şi privirile se pregătesc să se depărteze, gata să se piardă, absenţe, în gol.
 — Pentru ca dumneata, Oncle Vania, continuaă Ieronim cu un alt glas, mai blând şi totuşi mai solemn, dumneata te încapăţânezi să reduci înţelegerea la exerciţiul raţiunii, ca la şah. Dar ştii foarte bine că nici arta, nici viaţa nu pot fi înţelese numai prin raţiune. Orice se întâmplă în jurul nostru ar putea camufla un mister, aşadar o revelaţie decisivă, un adevăr cutremurător. Bunăoară, orice porumbel ar putea camufla...
 
 

azi ca şi ieri

Eu azi iubesc