Ochi noi

Trebuie sa-l schimbam! Trebuie sa-l facem fericit! Trebuie sa-i gasim fericirea! Noi stim ce vrea el...Sigur?
Sigur, desigur, noi sa nu avem dreptate? Noi mereu avem dreptate!
Deloc egoist suna :) Chiar de-i nefericit, chiar de sufera, chiar de-i exasperat, asa sa fie, zic eu, si nu zic deloc din rautate, ba din cele mai nobile sentimente ce pot exista. Chiar daca s-ar parea ca suferinta pregateste pentru ceva si mai si, sau poate este un vaccin contra la ceva, totusi imi permit cu toata nesimtirea sa afirm ca de fapt, suferinta este parte a unui eu ce-o poseda, chiar si acea nefericire si mai nu stiu ce, toate astea fac parte din eu, din individualitatea personalitatii, care in nici intr-un caz nu trebuie diminuate pentru ca riscand sa-l faci "fericit", il faci mult mai nefericit pentru ca-i distrugi aureola aia individuala si risti sa-l faci acel "standart", asa-zisa matrice a individului sec. XXI, om implicat in toate "prostiile" existente, sanatos tun, frumos, bine imbracat, cu iubit(a) first class s.a.m.d
Nu il vom schimba, niciodata, ba il felicit ca e nefericit, il felicit ca e bolnav, il felicit ca e sarac, il felicit ca e putin inteligent, il felicit pentru ca e el...
Eu, un alt eu, eu schimbat dar revenit

Dansul zilei în gândurile-mi, care merg la somn

http://www.youtube.com/watch?v=3r99DIRPE2s&p=1BE171475E7C9BA2&index=9&playnext=1

veveriţa de lângă picior

    Venind de la colegiu,am hotărât astăzi să merg să citesc la aer, şi cum alt loc mai potrivit şi mai apropiat decât parcul nu l-am găsit, am mers într-acolo. Soare, zâmbete, havuzul ca niciodată frumos (din partea când vin dinspre B-dul Ştefan cel Mare) radia şi el în mii de cristale, picioarele dadeau de mult prea aşteptatul "covor" al toamnei, iar mirosul, mirosul..ceva între parfumul îmbibat în eşarfa-mi şi fumul de frunze arse, atât de mmmmmm...
   Aruncându-mi corpul pe o bancă, de astă dată nu pe cea de lângă Eliade, iertată-mi fie nesimţirea, da' chiar era azi rece lîngă el, aşa ca am ales una mai cu ieşire la soare, şi-am început să lecturez, şi iarăşi un lucru de neânchipuit, nu se lipea lectura! Bine, erau mai multe cauze, dar asta o las pentru altă dată, m-a indignat faptul că creieru-mi nu se lăsa gata, a pus picioru-n prag şi-a zis ca 30 pag de Dostoyevskiy sunt de-ajuns, evident, că  am lăsat. Continui să repet tuturor şi mereu, că tot ce se face, se face spre bine, păi ţinând cont de astea, datorită abandonării cărţii am dat îndată de-o fiinţă lângă picioru-mi, fiinţă roşcată, cu coada şi corp de şoarec, da, da, o veveriţă, chiar lângă picioru-mi drept, era-n căutarea prăzii care i-am oferit-o datorită prezenţei în geanta-mi a unei chifle, fenomenală senzaţie când vezi toate astea, am prins la viaţă şi tot drumul spre casă-mi era însoţit de zâmbete. Repet şi nu încetez sa repet, că toamna are farmecul ei inconfundabil cu oricare altul, anume ea toamna e cea care răsădeşte inspiraţia în sufletul creatorului, toamna este cea care trezeşte simţirile, ea le acutizează şi le dă o nouă valoare, toamna e colorată...
http://www.youtube.com/watch?v=SbT-9_mdx8c&p=1BE171475E7C9BA2&index=22

Nou-nouţ

Nu ştiu ce m-a lovit astă seară dar rezultatul e evident, am creat un mic univers, în care vor pluti, naviga, descoperi, dezamăgi, odihni, relaxa... gândurile-mi, chiar simţeam necesitatea de a-mi proiecta tot ce se acumulează în mecanismul ăsta numit de multpreastimatul domn X, Creier, ei fie, nu-i asta principalul, principalul e că încep o nouă experienţă! Într-un ceas bun şi cu Doamne-ajută (cum ar zice moldoveanul)