Fluturi imbratisati

Nu credeam sa pot lasa atat de departe fluturii in eu, da' au patruns, continua sa patrunda in cele mai tainice culoare ale sufletului, si daca inainte ma intrebam de ce e asa sau de ce pe dincolo, acum ma las purtata de val, de valul emotiilor si al sentimentelor. Ma-ndoiam uneori daca as putea ajunge la nebunie si bine faceam pentru ca era imprevizibila nebunia ce-o port pana si-n celulele corpului, frumos e putin spus. Ma sfatuia cineva odata, cica ai grija sa nu arzi aripile tinzand spre soare, iar acum cand fluturii ma inalta tot mai sus, spre sus-ul sus-ului, cunosc senzatii indescriptibile, plang si rad, exist si mor. Misterul insa este pastrat de necuvinte, da, da, anume ele reflecta nebunia ce-o port, ele ma dezgolesc, neputand minti ele ma lasa goala si neputincioasa. Stiam ca nu pot vorbi, credeam ca nu e bine sa nu vorbesti, da' am ajuns pana-n final ca nu e necesar sa vorbesti, cu fiece cuvant rostit moare un necuvant, necuvantul purtator de adevar, sentiment si emotie. Necuvantez mereu si oriunde, necuvantez celor ce-i iubesc, nu conteaza daca stiu ei sau ba, inteleg sau nu, simt sau nu, conteaza ceea ce dau, scot, proiectez, reflect, intiparez in amprentele memoriilor lor.
Tinand cont de astea am sa vorbesc, de fapt, despre misterul imbratisarii, ea, cea care face sa se apropie inima de inima, la propriu si figurat. Se zice ca daca vreai sa placi unui om, incepe sa-i zambesti, pai bine ca daca ii dai unui om o imbratisare, nu numai ca-i placi, ba mai mult il faci sa simta ceva deosebit pentru tine, pentru ca imbratisarea presupune apropierea corpurilor pana la distanta minima posibila, apropierea inimilor indiferent de "culoarea" ce-o au, presupune zambetul cu care daruiesti imbratisarea, presupune caldura carei ii dati nastere in momentul in care stati apropiati. Imbratisarea este o intercalare a asa-ziselor aure din jurul oamenilor, bineinteles care presupun intimitatea lumii fiecaruia, asadar din moment ce apare acea apropiere, lumile se rotesc intr-un dans, fie intr-unul de secunde, insa intr-unul ametitor de intim, memorabil pentru amprentele memoriei, pentru inimele si culoarele lor.
Am daruit imbratisari, simteam ameteala momentului, simteam deosebitul in inima, confuzitatea m-a oprit pentru moment, da' mi-am revenit si mi-am dat seama ca sunt dorgata, am gasit drogul meu individual, drogul accesibil tuturor, drogul aducator de ameteli si uitari de toate...Imbratisarea.
Fluturii mei sunt drogati, fluturii mei au nebunia in formula aerului in care zboara, fluturii mei vor imbratisati...

3 luni de simtire

  Zice lumea ca-i in depresie, zice lumea ca e trista, zice lumea ca-i dezolata, stari procreative bla bla bla, toate bune si frumoase dar  chiar nu pot sa impartasesc frumusetea sentimentelor si starilor ce le poarta. Ma trezesc in fiece dimineata si ies, ies mereu cu zambetul pe buze, cu picioarele in covorul de frunze, am impresia ca zbor, da, da, zbor. Frunza simtindu-ma, nu ma pregatesc pentru "marea trecere" ci doar contemplez momentul de frumusete, dintotdeauna am accentuat faptul ca ador toamna, numai ea e in stare sa trezeasca stari nestraine ba chiar apropiate mie, dintotdeauna am simtit ca daca mi s-ar propune sa fiu un anotimp, neaparat as fi toamna.
  Si stand rezemata de masa langa geam, privelistea de la et. 11 deschide parca orasul dintr-un aspect mai deosebit, si ma gandesc, ma gandesc ca nu vreau sa ma gandesc, ma gandesc ca las valuri de placere estetica sa-mi inundeze starea afectiva, ma gandesc ca sunt fericita. Si ca sa vezi, gandurile pe cat de multe sunt pe atat de realizabile sunt. Nenea ala care a ajuns la concluzia ca gandurile se materializeaza are o plecaciune din partea-mi.
  A simti- verb atat de des folosit, ma si mir tocmai, cata simtire poate exista intr-un verb..."ma simt fericita", "ma simt dezolata", "ma simt uitata", "ma simt implinita", "ma simt...", verb care proiecteaza intr-o oarecare masura toata frumusetea  emotiilor si trairilor omenesti, pana si cele mai banale lucruri sunt simtite, "m-am fript" simt fierbinte, "mi-e frig" simt raceala in corp, mereu simtim, mereu presupunem ca simtim, chiar daca nu simtim, simtim totul in noi, simtim catre cineva, simtim ceva, ne simtim in toamna...
  As numi de fapt toamna cu un cuvant ce are origine din verbul a simti daca ar exista, ei bine, cred ca nu are sa fie intr-atat de grav daca voi inventa acel nume, simtire! da, am gasit, se va numi simtire. Simtirea reflecta totul, ea e viata, ea e lucirea din ochii copilului ce mananca ciocolata, ea e "glodul" sufletelor, ea e soarele in inima-mi, ea e gandirea lacrimei si uitarea marii. A simti e a trai, Traiesc toamna, si multumesc celor ce daruiesc culori simtirei mele, multumesc arc en ciel-ului, merci sufletelului, grand merci mamei si altor "frunze colorate" ce se-nvartesc in juru-mi :)

Umbra cerului

Floare-albastra, floare-albastra...totusi este trist in lume...
A spus poetul si nu a dat gres, lumea e mult prea mare ca sa fie fericita, lumea e mult prea mare ca sa reuseasca fiecare jumatate sa se regaseasca in cealalta jumatate. Doare indecizia, doare incertitudinea, doare dorul de jumatate, jumatatea care poate ai intalnit-o dar ai pierdut-o, dorul de jumatatea care poate va trece intr-o buna zi in fata ochilor si nu o vei observa fiind ca vei fi orbit de pseudo jmatatea de sub coasta. In una din cele 7 vieti poate  o vei inatalni, dar daca nu? dar daca vietile sunt prea scurte si se scurg mult prea rapid pentru a te regasi intr-un alt eu? si chiar daca iti regasesti eul partial in alt eu, cum sa-ti dai seama ca e el sau nu e el? vei simti, spune inima, vei cugeta, spune creierul, vei intui, spune femeia...Obosita de cautari, obosita de regasiri, obosita de cugetari, simt sfarsitul, cercul vicios isi are finalul, iar eu, eu-fiinta fara de alt eu nu mai rezista tentatiei  de a renunta, de a se aciua in valul marii care-mi va pluti pletele in spuma-i. Ma las de tot, ma las de eu, gandurile mi-au acoperit sufletul cu frunza deznadejdei, e depresie? nu! nu e depresie, e sfarsitul sfarsitului, nu mai vreau sa caut si nici sa gasesc, am calatorit in eu-ri, am balansat deasupra neantului de placere dar nu am simtit implinirea, nu am atins neatinsul, nu am inteles esenta esentei. Acum vreau doar o umbra asupra-mi, nu umbra cuiva, vreau umbra cerului peste eu-mi, daca o voi obtine voi simti ploaia si ceata, zapada si soarele, primavara si toamna, pasarea si pestele, fluturii in mare. Fluturii mei... atat de multi erau, atat de pasional le era jocu-n dans, atat de neasemuita le era fericirea, dar mor si ma zbat sa-i reanvii, ma zbat sa le reanimez zborul, le strang aripile ca pe-un puzzle adunand imaginea toamnei in final, toamna mi-a omorat fluturii! Egoista toamna, mereu vrea jertfe, noi si noi jertfe aidoma Minotaurului de suflete neprihanite. Ma-ndoiesc c-am sa-i reanvii pentru ca ei mor, dar astept minunea, astept umbra cerului, astept marea in eu, astept...Si nu vreau jumatatea-mi, vreau doar implinire, nu caut, nu tind ci doar astept. Mult prea lunga mi-a fost cautarea in toate conditiile existentiale posibile, m-am regasit om, nu ma regasesc pasare, dar asta vreau, vreau pasare sa fiu, pasare a carui zbor e proiectat in ape si sorbit de pamant, pasare in umbra cerului, innecata in mare, asta-mi e sortirea, asta-mi e destinul...
fundal creativ

Ceata rece

Frunze in celulele nervilor, frunze in venele gandurilor, frunze in amintiri uitate, frunze in priviri de secunda, frunze in eu' fiecarei frunze, frunze in eu' meu de frunza...Ma gandeam, ce-o fi simbolizand atata galben si am hotarat sa nu merg prea departe in cautare, am hotarat sa rascolesc in biblioteca-mi biologica, paratraduc, in creier. Incepand de la cromatici am hotarat ca galbenul e ceva intre rosu si verde, si deodata au inceput izvoare de ganduri si deductii, pasiunea rosului si viata verdelui creaza acel ansamblu supranumit toamna, toamna e femeia galbena, femeia pasionala, femeia vie, femeia sfarsitului infantil si inceputului impunator. E o arta de a atinge culmea ei, tendinta de a o atinge e de fapt scopul fiecarei femei, nu in zadar charme-ui innebuneste minti, incuibeaza melancolia si creatia in spirite, ea e cea care face dependenta dispozitia de felu-i de a se purta, zambind i se zambeste, plangand i se plange...Ea nu e geloasa, dar nu iubeste sa fie schimbata, ea e cea care nu impune inaltimi dar tinde spre absolut, ea nu iubeste despartirile dar e cea care desparte, ea e cea care iubeste dar e blestemata, numai ea...
Am hotarat sa simt toamna dar m-am fript aidoma pasarii ce zbura spre soare, ea m-a primit, mi-a oferit ospitalitate si inspiratie, mi-a acoperit umerii goi cu o plapuma din frunze dar mi-a lasat capul la rece, am intrebat-o, de ce nu cald? mi-a zis: Nebunia e invaluita in ceata rece. Am iesit dimineata, descult, in plamanii-i, si-am dat de ceata, ceata care-mi ametea umerii, umerii acoperiti, i-a dezgolit, si-am ramas goala, goala si nebuna, de ce nebuna? nu mai stiu, dar nu gasesc alt calificativ pentru nebunie, mereu am crezut ca nebunia e nebuna. Si-am inceput sa alerg prin goliciunea gandurilor, sa sar in simplitatea cuvintelor, sa ma cufund in complexitatea conceptiilor si sa dorm in ceata, in ceata rece.
Iubesc toamna pentru simplul motiv ca exista in spirite, iubesc pentru ca simt

Imbratisare

 Sweet November- Fall Again
Am privit candva un film foarte bun, "Sweet November" ii zice, tema abordata de cand e lumea si pamantul dar abordarea, una deosebita. Creaza atata caldura si lasa o amprenta cel putin pentru o saptamana,  in momentele post-film esti gata sa cuprinzi pamantul la cat de bun devii, aidoma unei paini calde, dar cu trecerea timpului revenind la cruda realitate acea caldura oarecum trece-n umbra, venind in locul ei nu neaparat ceva rece si urat, ba deloc, poate sa vina pana si acea pasiune sau melancolie, deja in dependenta de circumstantele vitale ale fiecaruia. Reamintindu-mi caldura, printre sunetele picaturilor din geam am deslusit bunatatea si am luat o hotarare, o hotarare care stiu ca va fi mutilata de circumstante, deoarece pana la urma circumstantele ne educa nu noi insine, stiu ca nu va mai fi acea caldura, dar am sa ma stradui s-o readuc de fiece data cand voi simti necesitatea de a o darui, de ce vorbesc la viitor? frica? nope, nu e frica, e o amanare, iata de ce chiar acum am sa iau telefonul si-am sa sun, am sa zic cat de mult iubesc, de ce sa nu zic ca iubesc, cand, de fapt, iubesc? nu mai am loc pentru mandrie excesiva, am loc pentru afectiune pentru tot globul pamantesc. As vrea sa cuprind ploaia, as vrea sa-i incalzesc umerii umezi si sa-i sterg lacrimile cu raza de soare, as vrea sa imbratisez marea, as vrea sa-i linistesc zbuciumul, lasand-o sa se-ntalneasca cu dragostea-i (Oceanul), as vrea sa ma joc cu fulgii, sa-i strang la piept, as vrea sa zic tuturor celor ce-i iubesc, ca-i iubesc...Dar, mereu acest "dar", ezit s-o zic, gasesc mii de motive, caut mii de indreptatiri, vreau sa uit, n-am sa uit! si voi zice tuturor, stiu ca nu va fi usor, dar cine a zis ca va fi usor? sunt doua cuvinte doar, dar aceste doua cuvinte atat de mult inseamna, as vrea sa gasesc in viata fiecaruia acel moment cand cel mai mult ar vrea sa le auda, as vrea sa le rostesc, as vrea sa le cant ca pe-un imn al Iubirii, as vrea sa le zeific. Chiar daca nu gasesc momentan modalitatea de a o zice, vreau s-o zic aici, Te iubesc Lume! Te iubesc Pamantule! Te iubesc Tara! Te iubesc Mama! Te iubesc...

Glod

Drumuri vechi, drumuri noi, drumuri care modeleaza pamantul, dandu-i noi si noi forme. Atatea drumuri asupra-mi incat nu mai pot percepe forma-mi, pana si cararusele, aidoma afluentilor unui rau, incearca noi si noi forme. Stergandu-le te pierzi, stergandu-le nu iti mai pari Tu, sterdandu-le ramai tu cel de altadata, necunoscut insasi tie, dat fiind Eul de acum, eul modelat. As vrea sa fiu Eu dar nu mai pot, prea multe urme au ramas pe aureola-mi, prea multe trasee s-au proiectat, prea multe ganduri nu permit intoarcerea-mi...Adineaori am vizionat o discutie, o doamna zicea ca daca nu te simti confortabil in mediul in care te afli inseamna ca ai gresit undeva, poate la alegerea drumului ce-l urmezi, poate la insotitorul cu ajutorul caruia urmezi calea, nu mai stiu, dar e cert faptul ca ai gresit si e momentul sa schimbi ceva radical. Ei bine, in cazul ei era vorba de persoana ce-o insotea, dar eu? unde gresesc? nu as vrea sa dezvolt o tema cu un amalgam vast de subiecte, dar totusi incerc sa cred in existenta predestinatiilor, predestinatii ce ni le facem noi insine, dand click pe-un inceput de cale in mod mecanic ai o predestinatie, respectiv asa un fel sau tip de predestinatie cred ca ar avea valoare in viata-mi. Tinand cont de astea, nu pot intelege si cu cat mai mult ma gandesc cu atat de mult ma inglodez, care-mi e predestinatia? oare drumurile ce ma modeleaza sunt anume celea care ar trebui sa fie, sau ele nu pot fi alese?
Nu mai stiu, intrebarile apar tot mai multe, raspunsurile tot mai putine, iar ploaia bate-n geam, bate-n pamant creand noi cararuse, drumuri, modeland pamantul, ploaia e mai presus de tot, ploaia e Dumnezeu!
Ascultand ploaia, o simt

Bine

Am invatat o lectie astazi si mi-am reconfirmat pentru a 100-a oara o lege vitala, in primul rand ce semeni aia culegi si alta ca tot ce se face se face spre bine. Am inteles ca euletul meu are loc pentru multi/multe oameni/lucruri, tarziu constientizat? nu, imi voi permite sa afirm ca nu deoarece, niciodata nu iti poti sti posibilitatile detinute pentru ca in stricta concordanta cu circumstantele, ele se schimba, asa ca posibilitatile mele la moment imi sunt cunoscute, stiu ca am loc pentru mai mult si tin numaidecat acest loc sa-l umplu numai cu Bine. Din totdeauna am vrut sa cred si am crezut in ceva Atotputernic, insa cu varsta apar acele indoieli, fara de care e imposibila constiinta omeneasca, am trecut prin faze de neancredere, de ingnoranta ca in final sa realizez ca de fapt, cred, cat de mult nu as vrea dar mereu voi crede, nu conteaza in ce, dar voi crede, momentan  acea Putere, o constituie Binele, da! cred in Bine, vreau sa-i urmez Biblia, vreau sa-i urmez legile, vreau sa-l Plagiez pentru universul meu. 
Latura inexplicabila a Binelui

Spitalul de Urgenta- Fluturi

Fluturi, fluturi...ma pierd si ametesc
Plimba-ti palma-n parul meu
Pana ajungi la suflet
Privirea ti s-a tulburat cind te-am atins.

Iti cant incet cu ochii-nchisi
Si cu buzele grele
Imi este teama zimbetul sa ti-l respir

Nu spune nici un cuvant
Cuvintele se pierd in vant

Si vorbesc cu mine singur
Si in somn te tin alaturi,
Iar in bezna din lumina
Te simt si ametesc

Si imi bagi sub piele fluturi
Si in somn te tin alaturi
Iar atunci cind te privesc
Ma pierd si ametesc
Ma pierd si ametesc

fluturi, fluturi
fluturi, fluturi
fluturi, fluturi

Timpul nu vrea ca sa spuna
Cand s-a intamplat
E prima oara cand iubim cu adevarat

Nu spune nici un cuvant
Cuvintele se pierd in vant

Si vorbesc cu mine singur
Si in somn te tin alaturi,
Iar in bezna din lumina
Te simt si ametesc

Si imi bagi sub piele fluturi
Si in somn te tin alaturi
Iar atunci cind te privesc
Ma pierd si ametesc
Ma pierd si ametesc

fluturi, fluturi
fluturi, fluturi
fluturi, fluturi

Poate toutusi sunt un visator
Stiu ca fluturii, se nasc in zori
Se nasc in zori
Se nasc in zori.

fluturi, fluturi
fluturi, fluturi
fluturi, fluturï

Marea in eu

Inima..s-a oprit? ajutor?! oameni, ajutati-l, ii moare inima, unde-s oamenii? nu mai sunt oameni? dar cine vorbeste? inima!? inima...glumeata, nu s-a oprit, huh
Inima, in i ma, i nima, nimi a, i n i m a, ce insemni tu? nu, nu, nu, nu intreb de valoarea ta in natura, intreb de tine, "cum numesti corabia asa vei calatori", pai tu, inima, cum calatoresti fara a sti ce inseamna numele-ti? hai sa-ti gasim alt nume, emmmmm...pasiuni, tradari, zambete, suparari, Stiu! te voi numi: Mare, voi avea marea langa mine, nu voi mai merge peste 9 lumi spre mare, serile si diminetile, rasariturile si apusurile, salut-urile si la revedere-le, frigul si caldura, toate le voi intalni pe malul marii, in mine, in marea mea!

De fiece data cand ma vor intreba "unde ai fost?" eu am sa spun ca am fost la mare si toti vor fi fericiti pentru ca vor sti unde am fost si numai eu, Marea mea, noi doar vom sti unde am fost, voi inota in sangele gandurilor tale, ma voi zbengui in valurile provocate de bataile tale si in final ma voi inneca in cantecul caldurii tale, ca sa ma renasc in alte conditii existentiale, acolo unde cerul e roz, unde marea e alba, unde curcubeul e albastru, unde copii sunt verzi, unde eu sunt invizibila. Ma intreb de ce eu invizibila? Si un copil imi raspunde: Pentru ca Dumnezeu e invizibil, iar cel care coordoneaza lumea noastra e Dumnezeu...Waa, pare-se eu sunt Dumnezeu si e lumea mea, universul marii mele, universul inimei. Am obosit, merg sa dorm intr-o scoica, pe malul marii, invelita cu nisip si leganata de valuri...-Ai fost vreodata la mare? -Nu, dar am visat c-am fost, mi-a intrat intr-o zi nisip in ochi si am plans toata ziua...