29 nov. 2010

Miros a fericire

Ultima luna de toamna, aaaaah si simt cu fiece zi  ca fericirea se incuibeaza in sufletu-mi, in asteptarea sarbatorilor de iarna devenim mai buni, devenim mai calzi, amintirea reflectorie cauzata de focul familial...ups, Daniela, stop nu treb de complicat, cele din urma spuse constituie una din regulile de la o vreme implimentate de catre eu :D, bene revenim, totusi sarbatorile de iarna aprind acea luminita in sufletel care parca ar vrea sa infieze alte sufletele, ca sa le faca mai bune. Asa senzatie am nu atat de des dar nici rar, bunaoara o piesa de teatru nu stiu ce minuni face si nu stiu ce schimburi de substante modifica, da' face sa privesc lumea prin alti ochi, cel putin pentru o saptamana inainte ramanand cu o profunda amprenta, ca mai apoi sa fie plasata pe policioara undeva-n eulet. La fel si in cazul unei carti, cand ajung la ultimele pagini am impresia ca sunt la sfarsitul unei relatii, pasionata, atasata dar dezamagita de finalul apropiat, ca mai apoi sa rezum intr-un discurs premeditat nu stiu cand si nu stiu cum, da' sigur "frumos" impachetat si iarasi plasat pe acea policioara. Simt nevoia de a merge la teatru, vreau o piesa care sa ma lase cu sufletul la gura, sa-mi poarte ratiunea si trairile intr-un tango pasional ca mai apoi sa fiu nevoita sa le calmez in imbratisari aidoma celor materne.
Fericirea-mi e fericita! Si indiferent la tot si toti, suntem creatorii a ceea ce suntem, iar eu, eu imi creez fericirea, pur si simplu, fericire :)

14 nov. 2010

Dependente

Am devenit dependenta de muzica...

Am drept drog- filmele...
Ma las purtata de val in teatru...



Cel mai sorbit produs mi-e cafeaua...

Ma regasesc tot mai mult in carti...

Cel mai ravnit lucru- Marea-n apus...




 

"Ce bine că eşti" Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

7 nov. 2010

Nebunia



M-a prins nebunia pe strada si m-a impus s-o cant, am inceput s-o ingan, dar cum se ingana nebunia? dar cum se canta? am realizat ca nu pot canta, da, da, anume ca nu pot canta, pentru ca nebunie am. Fiecare are nebunia sa, nebunia care-i defineste firea, nebunia care-i permite luxul de a avea raportul cu sine insusi. Intr-o lume preocupata de orice numai nu de eu-ri, nebunia este  reflectata drept o boala, o defectiune a constiintei si neaparat ca ceva ce trebuie tratat. Cineva zicea ca nebunia apare in cazul in care esti indestulat cu de toate si nu mai ai unde sa-ti depui efortul, astfel proiectand nebunia drept un capriciu. Pai, bine, dom'le X, permiteti-mi marea nesimtire de a rectifica cele afirmate cu viziunea-mi. Nebunia, fenomen accesibil tuturor, apare ca un trai in lumea interioara, trai care nu este deloc tangibil cu cel din jur, el este impartasit de o unitate individuala si nu poate fi inteles. Din moment ce te consideri nebun atingi superioritatea gandirii, atingi absolutul metafizic si nu neaparat prin cunostinte sau alte valori superioare in lumea celor "normali", nu...Nebunia este sincera, nebunia este libera, nebunia simte cu maxima daruire de sine. Descatusarea in nebunie incepe cu ura, urasti tot ce ti-a provocat vreodata sentimente de nonconfort interior, urasti pianul la care erai asezata de mica si impusa sa canti ore intregi, urasti lingura cu care erai impusa sa mananci si te priveai in ea ca sa teaca timpul, urasti inceputurile de relatii si frica de "dar poate nu e EL?!", urasti felul cum iti duceai viata, urasti scaunul din fata ta...Dai de hartie, apesi griful creionului cu asa o putere incat rupi foaia, esti implinita, cu fiece adancitura golurile in care se afla ura se umplu cu dragoste, pana si stelele care-ti amintesc de "ei" si ele devin iubite. Nebunia alearga din extreme in extreme si nu se opreste la jumatati, pentru ca o lume in care traieste Dumnezeul nu poate fi locuita de oameni. Toti putem fi nebuni, dar putini sunt cei care se incumeteaza de a-si da intalnire cu ei insisi, le e frica de adancimea lor, le e frica de sinceritate, le e frica de vid-ul in care s-ar conserva.

5 nov. 2010

...

 Acele trei puncte de suspensie
Prea dulce a fost placerea de a nu simti gandurile, prea ireala a fost gandirea din moment ce s-a trezit din somnul letargic in care se aciua. Ganduri, cugetari, existenta, cantare a existentei, uitare...da, uitare vreau, de ce? boala? nenorocire? dezamagire? durere? nu, chiar nu e nimic, e doar un dezechilibru puternic, dezechilibru provocat de instabilitatea felului de a fi. Parca ai vrea sa-i faci fericiti, ei la fel ar vrea, ii faci pentru moment, dar momentul devine atat de relativ, momentul se clatina spre neant sau absolut, neluind in final nici o directie. Banalitatea e ca toti vor sa te ajute, dar nu pot s-o faca pentru ca, de fapt, nici tu nu te poti ajuta, parca te-ai ascunde in umbra unei frunze si ai ingheta in bataia vantului sub lumina stelei. Regasita in randuri, e bine, dar totodata e greu, e greu pentru incepi sa realizezi tot mai multe fapte si nu poti sa te debarasezi de cele vechi, ele complicandu-se si devenind tot mai complexe. Varsta, ar zice maica-mea, nebunia ar zice cei din jur, schimbarea ar zice altcineva, "cautatul nodului in papura" ar zice altcineva, poate chiar toti odata au dreptate, poate au adevarul lor, poate stiu ei care ar fi "binele" meu, numai ca nu stiu de ce dar binele care mi-l adera adauga tot mai mult. Am zis ca nu voi mai continua sa ma complic, am zis ca voi sti sa ma opresc la limita dintre eu si ea, dar nu o mai pot face, capriciu? nu, poate intr-o oarecare masura e o placere, o placere de a nu fi inteleasa, o placere de a fi lasata in pace, o placere de a nu mai gandi despre ganduri ci pur si simplu de a gandi. Chiar daca gandurile se schimba in fractiuni de secunda, chiar daca devin insensibile vis-a-vis de juru-mi, ele fac emotie, ele dau nastere nebuniei...plecarea, plecarea ar fi o iesire, plecarea de tot...lasitate? nu, nu e lasitate, doar din moment ce nu-ti e acceptata nebunia, ia-o-n aripi si zbori in varful degetelor deasupra spumei marii, fii fericit si uita, uita de tot pentru moment. Stiu ca voi reveni, stiu ce voi reveni in albia mea, dar momentan plec.

3 nov. 2010

apa-n ochi

"si in ochii-i aparea pelicula de sticla care delimita realitatea dura de naivitatea ei inocenta..."
Doare, doare nedurerea, dor necuvintele nespuse, doare nedorul, dor neinceputurile, dor nesfarsiturile...si parca ai vrea sa uiti de tot, si parca ai vrea sa lasi balta tot, nu mai conteaza problemele, nu mai conteaza bucuriile, nu mai conteaza  nebucuriile. Existi in conditii nedefinite, redescoperi absolutul universului interior, care atat de vast parand raceste simturile, nu mai stii cum e "a simti", nu mai stii ce e cald, nu mai stii ce e rece...
M-am pierdut in continuitatea si complexitatea gandurilor, ma innec in cugetari si doar randurile, randurile calmeaza spiritele, am regasit momente in memorie, care uitate fiind, revin cu adierea parfumurilor cunoscute, cu adierea sunetelor indragite, cu adierea senzatiilor cunoscute. Realizez intr-un moment ca sunt un fruct al amintirilor mele, atat de dulce dar si atat de amar, cruzimea situatiei e ca aceasta interdependenta lasa amprente mai adanci, mai ales prin indelungatele cugetari asupra anumitor actiuni. Si parca as regreta, dar nu e regret, e o incercare inutila de a ma intoarce in trecut, de a ma vedea acea, nu aceasta, picioarele careia stau mai puternic pe pamant, gandurile careia devin mult mai complexe, simturile careia sunt mult mai intense. Amintirile invaluiesc, amintirile nu de ceva sau cineva, amintirile de eu, eu in valtoarea evenimentelor, eu in simtirea trecutului, eu in eu...