Dezvaluire cu nr.2 pe blog pentru ziua de azi )))

Eseu la Romana: "Personalitatile memorabile de la care invat a trai si a intelege sentimentul demnitatii umane"...uof, numai de esee imi e acum, dupa ce am mancat 2 mere, 2 mandarine, 2 bucati de ciocolata si 3 cesti de ceai, s-ap' la urma urmei e sfarsit de semestru, ultima zi de scoala maine, nuuuuu, noi tre' s facim, ia oameni )))) nu-i pi asta, ma plang un pic pe blog si acus merg si scriu, adica nu merg, raman aici si scriu...Nu ca nu ar placea scrisul, scrisul e parte din mine, doar  creieru-mi dupa ziua de azi nu e gata de a parasi sanul amintirilor, el inca e ametit :) in fine,  vorba multa-saracia omului zicea profa mea de franceza cand Daniela vorbea toata perechea :D a propos, amintit ca am citit undeva: Ar trebui sa vorbim despre noi aidoma copiilor, la persoana a3a, pentru ca nu ne cunoastem. (!) Cred ca n-am sa mai adaug mai mult nimic pentru ca o sa vina intr-o nonconcordanta cu chestiile reflectate in viitorul meu eseu, s-ap' o sa ma las purtata de valul ideii si o sa-l implantez in subtexte :)
Pe langa toate am noi obsesii, este vorba de ciocolata neagra, pe care pana la un moment o detestam, acum insa o ador; pe langa ea, filmul-serial Grey's anatomy, ah, sarmana inimioara si sarmanii obrajori care-s nevoiti sa se incordeze pentru a zambi, e o adevarata descoperire filmul asta, placuta, mega placuta descoperire, citate la fiecare a2a minuta si glume la fiecare a3a minuta, tre' de privit in continuare si de sfatuit lumea in deosebi persoane disperate si dornice de simtiri :)
Gata, pana aici, c'est final, iaka este, iaka nu-i Daniela, revin cu citate din eseu (sau poate nu :D)

 Obsesie nr 1 si obsesia nr 2

Tombe, tombe, tombe la neige

Zapada, toti vorbesc despre frumusetea fulgilor, despre dansul lor zglobiu, despre dispozitia ce-o provoaca, ei, bine am ajuns si eu la momentul in care chiar daca zgaraie inima, vazand fulgi rasare zambetul pe fata, de ce? imi pun intrebarea asta de cateva zile, cred ca e "problema" poate fi privita din 2 aspecte, in primul rand cred eu ca fulgii aduc aminte de copilarie, de fulgusori de hartie pe geam, de Craciun, semineu, cuptor, bunica, ceai, paine cu unt si magiun, miros de brad, zambete...ar fi o explicatie din unghiul psihologic, insa o divergenta care o vad e ca totusi nu toti noi am avut aceasta imagine in copilarie dar toti ne bucuram d zapada, respectiv e o nonconcordanta. Ma gandeam si la faptul ca din moment ce zapada are coeficientul de albedo (reflectare a luminii) mai ridicat, se face mai luminos in jur, respectiv desi este dus in eroare dar organismul simte o cantitate mai mare de lumina care se echivaleaza undeva drept caldura, astefl "amagit" fiind organismul dicteaza asupra dispozitiei, sau poate nu, in fine eu am predilectia pentru prima varianta pentru ca imi e una mai apropiata dar nu vad de ce as ignora ultima.
In asteptarea ninsorii...
Adamo- Tombe la neige

Venit-ai Iarna, Bine ai venit!

Inceput de sambata

Huh, ce bravo totusi pot fi uneori fiintele umane, un exemplu reprezentativ fara multa introducere sunt Eu, da, da, d-soara Donici azi s-a  trezit la ora 8:30 (fara desteptator), si-a aranjat patucul, a mancat si a inceput sa faca ordine. Nu ca mi-ar placea sa ma laud, da' chiar s-a primit atat de frumos si curat :*, tocmai ma mandresc cu eu, pe langa astea am observat ca lucrul are un efect benefic asupra gandurilor, asupra dispozitiei, asupra perceperii cuvintelor, privirilor si atingerilor. Mereu cand sunt ocupata cad intr-o stare de meditatie, bine poate nu chiar meditatie dat fiind sensu-i profund, dar oricum ceva genul asta, pai, fac niste rezumari, aduc amintiri si le developez ca si cum as fi gasit un album de fotografii si nu ma pot abtine de a trece cu vederea toate momentele "prinse", s-ap' zambesc, mi s-a zis ca atunci cand trec in revista amintirile am zambetul pe fata, e o chestie incontrolabila, dar stiu cu cat e mai mare gradul de placere adus de amintire zambetul tot mai mult tinde spre urechiuse si gropitele devin tot mai pronuntate, astfel ma cufund intr-o stare de nemaipomenita beatitudine si zbor, sunt gata de a imbratisa lumea (senzatie tot mai des intalnita) si-s fericita.
Si iatama-s fericita ca am terminat ordinea, fericita ca am calatorit in timp si am revenit tot eu, fericita ca e sambata, fericita ca vine Craciunul, fericita ca-s eu. Ziceam ieri cuiva: "Am ajuns ceea ce am vrut mereu sa fiu", nu pot sa zic net ca sunt exact cum mi-am dorit pentru ca evolutia are mereu loc si exista lacune ce ar trebui astupate cu noi si noi experiente, dar luand in consideratie asa-zisul fenomen la nivel global, pot sa afirm ca sunt cea pe care am vrut-o din simplul motiv ca am gasit  drumul ce trebuie urmat, asa ca ma asteapta etape grele si usoare, placute si mai putin placute, insa etape care ma vor creste.
Si iata asa mereu, pornesc un fir al discutiei ca sa ajung cu totul la altul, nu bine, nu bine, frate, da' ce sa-i faci, crestem si vom evolua, momentan e ok asa, si mai mult ca e doar o proiectie, o scurta proiectie a ceea ce mi se-nvarteste-ntre tample, iar acum merg sa mananc, cred c-am meritat-o. :D

Tuc-Tuc

Jingle Bells, Jingle Bells, cine acolo vine? au nu cumva matuselele Sarbatori? da, da, da...Sederi in sanul familiei cu ceasca maaare de sticla cu ceai, mult ceai, ceai cu lamaie si pe langa el inca si dulceata din pomusoare care a fost facuta neaparat cu ajutorul Danielei. Doamne, abia acum realizez faptul ca nu e miros mai imbatator si mai invaluitor decat cel de brad, parca vad cum tata ca  in copilarie are sa aduca un brad maaare mare si eu am sa ma simt o furnicuta pe langa el tot incojurandu-l si amenajandu-l dupa placu-mi. S-ap' filmele, filmele de sarbatori, marea slabiciune ce ma urmareste, am sa reprivesc Home Alone, Ирония судьбы, или С лёгким паром...filme care au intrat in viata-mi fara permisiune, filme ce sunt indispensabile pentru dispozitia de sarbatoare. 
Ciorapii de lana si fularul de lana, somnul pana la ore tarzii cu desteptarea la doleanta mea si glumele dis-de-dimineata ale lui tata pe seama ochilor mei somnorosi si mersului "tarait de picioare", asa-zisii nervi, care nu mai sunt ei nervi ci capricii ale unui copil care vrea sa fii alintat si sa le dea' Domnu' sanatate parintilor, care mereu fac haz de ei  facand sa rasara zambetul mult prea iubit de ei, pe fata-mi.
Totusi depindem de chestiile marunte ce ne inconjoara, din cele enumerate de mai sus lesne depistez interdependenta dintre confortul oferit de lucruri si starea de spirit, poate ca anume ele raporteaza mereu la senzatii trecute si dorite, nu mai stiu, da' cert e faptul ca tin la ele si nu pot sa ma lipsesc de ele. Bineinteles factorul uman e unul primordial insa e binevenita prezenta celor de mai sus...uof cum zicea ieri la romana cineva, ap'şoară, pai asta fac in dorinta de a dezvolta un subiect care se invarteste dintr-un colt in altul al creierului neprinzand forma, asa ca mai bine opresc aici linia de ganduri si idei. 
Doar mai mentionez ca s-a-nceput sezonul "de vanatoare" supranumit sesiune sua perioada de teze, cre' ca nu mai e nimic de spus aici, clasa doişpea a mai vazut teze asa ca iertata-mi fie nesimtirea, da' chiar No Stress.
Revin cu noi senzatii pre-craciunale.